Competiția din industria HoReCa este impulsionată de transformările digitale și obligată să se alinieze noilor standarde de business, customer care și marketing.

Craft Interactive a crescut și a învățat alături de business-uri din această industrie. Acum, după mai bine de 10 ani de experiență în campanii digitale pentru HoReCa, suntem mai pregătiți ca niciodată să oferim sfaturi și strategii cu impact real.

Ceea ce remarcăm este că în contextul diversificării metodelor de promovare, SEO rămâne unul dintre pilonii care generează  trafic și ROI. Dacă în trecut, strategiile SEO ar fi dat roade pe termen lung, astăzi, analiza și rezultatele se pot monitoriza pe termen tot mai scurt.

Ne așteptăm, de asemenea, ca odată cu implementarea și dezvoltarea rețelelor 5G, monitorizarea și rezultatele să se înregistreze chiar în timp real.

Iată elementele unei strategii SEO de succes, pe care echipa Craft Interactive le-a învățat și dezvoltat de-a lungul timpului:

1.  Site-ul

Fie că te ocupi de un site sau doar de un landing page, joacă-te cu un design user-friendly și publică informații clare, ușor de găsit chiar și de părinții tăi. Unde mai pui că astăzi, internauții vor rezultate într-un timp cât mai scurt și sunt cu atât mai puțin dispuși să aștepte încărcarea unei pagini web.

Mai mult de atât, avem recenta decizie a Google de a indexa, în primul rând, variantele pentru mobil ale website-urilor și apoi pe cele desktop. Ce impact are această schimbare? Ei, bine, 90% dintre căutările pentru businessuri locale (cafenele, restaurante, magazine etc) se fac de pe mobil. Oricât ai lucra, deci, la o strategie SEO perfeactă, aceasta ar putea fi compromisă tocmai din cauza unui site neactualizat.

Pentru SEO sănătos, echipa Craft recomandă un site modern, upgradat!

CrafTip: Scrie taglines atrăgătoare și descrieri unice pe site!

SEO storytelling pentru horeca

 

2.  Povestea ta este povestea noastră

Nu ne putem concentra munca pentru o strategie SEO cât timp nu construim în jurul unei povești.

Cum oamenii iau decizii pe baza emoțiilor, iar emoțiile sunt generate de povești bine spuse, găsește-o și scrie-o pe cea a businessului tău! Poate fi o locație cu istorie, poți avea produse culinare cu specific ori rețete de băuturi artizanale care merită a fi descoperite nu doar de întreg orașul, ci de tot Internetul! Oricare ar fi povestea ta, merită s-o spui (sau s-o scrii)!

Este chiar una dintre cele mai simple tehnici SEO, ce te poate ajuta să crești în ierarhia Google și să atragi clienții pe care ți-i dorești.

CrafTip: Dacă vrei să afli mai multe, am scris despre rolul creativității în marketingul online de performanță în septembrie 2019.

 

3.  Ce să faci și ce să nu faci cu keywords

keywords pentru horeca hotel restaurant cafenea

Adesea, în încercarea disperată de a face lucrurile să meargă aici și acum, mulți owneri de business, dar chiar și agenții de marketing, folosesc prea multe keywords pe site, în meta-descrieri și în titluri. Doar că Google este mai vigilent ca noi toți împreună și reușește să identifice și să sancționeze rapid paginile care abuzează de keywords.

De altfel, această metodă este atât de învechită, încât nici nu mai pare credibilă atunci când este inclusă într-o strategie de SEO în 2020.

Știm că industria HoReCA are parte de o competitivitate crescândă, dar se și bucură de tool-uri unice de promovare.

În consecință, decât să faci abuz de keywords, mai binele folosești pe cele corecte și le armonizezi cu celelalte instrumente de promovare. Găsește și măsoară cuvinte cheie sau long-tail keywords nișate, și nu generale pentru aria HoReCa în care activezi. Filtrezi, astfel, grupul țintă, accesările și crești șansele ca vizitatorii să facă o rezervare pe site-ul tău, să-ți viziteze restaurantul sau să comande noua cafea de origine direct online.

CrafTip: Creează un hashtag unic pe care să-l folosești pe Social Media, dar și pe site, pentru ca oamenii să te găsească  și să te identifice foarte, foarte ușor.

 

4.  Fă-ți planuri cu MyBusiness!

SEO nu mai înseamnă doar link-building, keywords și upgrade pe site. Businessurile locale au prioritate la căutările pe Google, iar industria HoReCa nu poate avea decât de câștigat de aici.

Fie că deții un hotel, un restaurant, club sau o cafenea, nu uita de contul MyBusiness. La o simplă căutare online, acest profil ușor de realizat poate fi driverul perfect de vizitatori pe site, rezervări telefonice sau vizite personale. Nu trebuie decât să completezi toate câmpurile, să actualizezi în permanență categoriile relevante pentru businessul și clienții tăi și să incluzi fotografii realiste.

MyBusiness va crește vizibilitatea, pe plan local, a serviciilor tale și va genera trafic gratuit pe site. Ce poate fi mai profitabil pentru HoReCa?

CrafTip: Nu adăuga fotografiile perfecte, ci mai degrabă unele semi-profesionale, ca să asiguri clienții de autenticitate.

 

mybusiness pentru afaceri locale marketing

 

5.  SEO sau Content Marketing?

Nici nu trebuie să alegi! Acestea două aproape că se suprapun.

Neil Patel vorbește într-unul dintre articolele sale despre cum SEO este, practic, Content Marketing și viceversa. Primul este, într-adevăr, mai degrabă tehnic, celălalt are o latură holistică pe care nu o putem ignora, spune Patel, dar ambele fac echipă bună.

SEO-sau-Content-Marketing

În cazul industriei HoReCa, un articol de blog informativ poate crea trafic și conversii pe termen scurt și lung, deopotrivă. Poți scrie într-un mod original despre atracțiile turistice din zona în care hotelul tău este plasat, despre obiceiurile locale, despre ingredientele fantastice din mâncarea din restaurant sau despre modul inedit de preparare al băuturilor și cafelei. Subiecte se tot găsesc; nu trebuie decât să șlefuiești ideile.

Mai tentant de atât este chiar faptul că astăzi, orice material bun are potențial de viralizare. Este destul de motivant ca să te apuci de un blog?

CrafTip: Nu copia conținutul alor site-uri dacă nu vrei ca Google să te sancționeze pentru plagiat.

 

Concluzii

Nici SEO nu mai este ce-a fost, odată cu circulația tot mai rapidă a datelor, dar nu înseamnă că nu are încă un rol crucial în succesul online al businessurilor. HoReCa are încă mare nevoie de SEO pentru a se promova pe plan local și nu numai, dată fiind competitivitatea tot mai acerbă și ingeniozitatea brandurilor în promovare.

De unul singur, SEO nu-ți poate asigura succesul, dar își va aduce o contribuție importantă la acesta.

Implementează cei 5 pași simpli descriși mai sus, analizează datele pe care Google Analytics ți le furnizează și nu uita să rămâi în pas cu tendințele actuale și să oferi servicii de calitate. Astfel, munca SEO va fi ușurată de review-urile de 5 stele și de word of mouth, care sunt, de fapt, cele mai relevante date.